22 Aprilie, ora 20:00

Spectacolul are loc pe 22 aprilie 2016, ora 20:00, la Sala Mare ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90 cu corespondent în strada Gabroveni nr. 50-53).

Spectacolul are loc pe 22 aprilie 2016, ora 20:00, la Sala Mare ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90 cu corespondent în strada Gabroveni nr. 50-53).
Bilete online găsiți aici: http://ticketnet.ro/event.php?id=7689

Un one-man-show cu FLORIN PIERSIC JR
Îndrăgitul actor, cîştigător al unui premiu UNITER în 2002 şi nominalizat şi la Gala din 2016 pentru Cel mai bun actor în rol principal, vine pentru prima oara pe scena salii ARCUB cu acest one-man-show unic în România, scris, regizat şi interpretat de el.

Este un spectacol dinamic, gîndit astfel încît să ţină publicul cu sufletul la gură timp de două ore. Cei prezenţi vor avea ocazia să urmărească evoluţia cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în 13 personaje diferite, într-o succesiune halucinantă şi captivantă. Fie că e muncitor pe şantier, menajeră, profesor, miliardar sau pensionar, Piersic JR creează o lume completă şi complexă în jurul său, ţinînd spectatorii cu sufletul la gură şi ochii aţintiţi pe scenă vreme de două ore.

Biletele au fost puse în vînzare la casa de bilete a sălii de spectacol(Str. Lipscani nr. 84-90 cu corespondent în strada Gabroveni nr. 50-53) şi online pe www.ticketnet.ro si www.bilet.ro

Premiera absolută a spectacolului a avut loc la 7 decembrie 2013. FREAK SHOW a fost prezentat cu succes publicului român din Germania (Koln), Canada (Toronto, Calgary, Ottawa, Montreal), Belgia (Bruxelles – Centrul Cultural BOZAR), Franţa (Toulouse – Theatre de la Comedie), Marea Britanie (Londra – Leicester Square Theatre) şi a primit aplauze îndelungi din partea spectatorilor care au umplut sala Operei Naţionale din Timişoara. În România, FREAK SHOW a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internaţional de Teatru (Sibiu), Festivalul de Teatru Nou (Arad – Teatrul Clasic), Gala Star (Bacău), Gala FESTCO (Bucureşti – Premiul Special al Juriului, secţiunea Off), Festivalul Ideo ideis (Alexandria), Zilele Humorului (Gura Humorului), Festivalul Butterfly Effect (Galaţi).

Florin Piersic JR. a fost nominalizat la ediţia de anul acesta la Gala Premiilor UNITER, la categoria Cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Coleman din spectacolul Vestul singuratic de Martin McDonagh la Teatrul “Nottara”, Bucureşti (regia: Cristi Juncu). Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, va avea loc luni, 9 mai 2016, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. În 2015, ARCUB a demarat procesul de candidatură a orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reușind să aducă Bucureștiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Facebook Comments
crdesign

About crdesign

Crafted by CRdesign.